Se afișează postările cu eticheta Maia. Afișați toate postările
Se afișează postările cu eticheta Maia. Afișați toate postările

miercuri, 15 iunie 2011

vineri, 25 februarie 2011

La munca...

Azi e prima zi cand Maia e fara mami acasa. Mami a inceput serviciul. Dupa doi ani, ani care au trecut fulgerator. Mai ieri o aduceam acasa de la Giulesti...
Ce trece timpul, Doamne.
Sa fii cuminte Maia, sa o asculti pe Buni!

vineri, 17 septembrie 2010

Maia o sa cazi

Si a cazut...

La inceput am zis ca e doar o faza trecatoare a ei, ca e copil, ce naiba. Dar nu, nu frate! Pitica e tenace si isi urmareste scopul indiferent de situatie.
Acum are un cucui. La spate. Al patrulea in decurs de o luna, cred. Primele doua le-a facut in frunte iar al treilea in crestet.
In fiecare seara o freaca Mada cu un antiinflamator. Da sa vedeti faza. A urcat cred ca 20 de ori in cateva minute aceleasi doua, trei trepte. Mai multe nu apuca pt ca o lua nevasta-mea. A 21 -a oara Mada n-a mai avut vlaga sa se duca dupa ea. Atunci a cazut. Tine-te cu tipete si plansete. A trecut. La fix un minut unde credeti ca vroia sa fie Maia. Da, pe aceleasi scari.
Nu-mi vine sa cred...oare toti sunt asa neastamparati?

Vrem sa-i facem o encefalograma sa vedem cum sta. Nu suntem sokati, chiar as spune ca suntem niste parinti destul de libertini si nu am ingradit-o sub nici un fel. Sper.

PS: O sa pun si niste poze in curand sa vedeti despre ce vorbesc

luni, 13 septembrie 2010

...Acum

Ma scuzati pentru intarziere.
Enjoy







Parca s-a mai schimbat, nu?

miercuri, 30 septembrie 2009

Maia la doctor

Ma grabesc sa-mi laud fata pe blog:) Tocmai ce m-am auzit la telefon cu Madalina care a fost la un control general cu Maia (controlul de 7 luni cum i-am tot zis noi prin casa in ultimele zile:D)
Asadar, un checkup de-o ora cu tot tacamu: pupile, plamani, culoarea pielii, atentie, timp de raspuns etc.

Concluzii: la partea de vorbire bebeceasca-ghe, ghi, da, di- e la un nivel de circa 9-10 luni
motricitate- mai precis felul cum apuca lucrurile si cum isi coordoneaza miscarile- nivel 9-10 luni
stat in fund-e in urma cu o luna- circa 6 luni. Recomandare sa stea mai mult pe burta si in fund:)

In rest e sanatoasa tun! :)

PS: am fost la un alt pediatru decat al Maiei. Nu ca nu am avea incredere in al nostru, dar am vrut si o alta opinie. Oare am fost nedrepit fata de doctorul nostru? sper sa nu...

miercuri, 23 septembrie 2009

Incepe BabyExpo

Noi vom merge sambata, pentru ca atunci avem timp si apoi vom da o tura prin Cismigiu sa ne vedem si cu Nasul nostru cel mic si voinic, Luca Stefan:)

Abia asteptam, see u there dragilor!

sâmbătă, 19 septembrie 2009

Primul dintisor

Primul meu dintisor pe care mi l-a pozat tati azi:)

Sa fie cu noroc!

Enjoy!







La concert ...

Ar putea suna la fel de bine "Cum ne-a mangaiat sufletele pentru o seara Grigore Lese", ori "Cum ne-a scos maestrul Grigore Lese din rutina zilnica" sau "Pentru o seara am uitat de Tzinchi"- (desi asta ultimul are o doza de umor pe care cred ca Maia nu il va gusta:) )
Asadar i-am zis mai simplu: "La concert".

Sa inteleg ca ati ghicit, ieri seara am fost la...concert. De fapt a fost o conjunctura favorabila noua, parintilor Maiei, pentru ca nu am planificat nici o secunda ca vom asista la un spectacol pe scena in aer liber a Festivalul George Enescu. Dat fiind faptul ca e blogul fiicei noastre- Maia Alexandra, aka Tzinchi- trebuie sa mentionez ca o iubim mult mult de tot, mai mult decat isi poate da ea seama la ora actuala:D
Insa pentru prima data in ultimele 7 luni, caci atat va implini Maia in curand, ne-am putut bucura numai de noi 2, ne-am intors in timp, in tineretile noastre (nu ma injurati ca folosesc un stereotip:), cand ne dedicam timpul unul altuia, rasfatandu-ne reciproc cu cate ceva...cand aveam TIMP.
Asa ca am lasat-o pe Tzinchi acasa, cu ambele bunici- (socra-mea e la noi pt cateva zile) si am plecat fara griji in oras, sa luam la pas Cismigiul, mai ales ca stiam ca sunt Zilele Bucurestiului Asta dupa instructajul corespunzator pe care Mada l-a facut celor doua mame ale noastre:).

In jur de 9 seara am ajuns, in plimbarea noastra, si in Piata Artelor (de fapt cred ca se cheama Revolutiei) vizavi de Ateneul Roman. Ne-am dat seama ca aterizasem in mijlocul Festivalului de muzica Geroge Enescu. Cum? Pai simplu, de pe un afis, mare, imens, chiar langa scena, George Enescu ne privea. Dojenitor as zice eu! Poate pentru ca faceam nota discordanta cu vestimentia spectatorilor. Nu eram noi imbracati de gala, dar am zis sa stam macar un sfert de ora sa vedem cine canta.
Surpriza ne-a fost si mai mare cu cat in difuzoare a fost anuntat un concert extraordinar al maestrului Grigore Lese. Citisem atatea despre el, in special in Formula AS, dar nu-l auzisem niciodata cantand si, mai ales, live.
Cele 15 minute s-au transformat intr-o ora! O ora pe care am petrecut-o cu Mada aproape toata in picioare si in care l-am ascultat "doctorul rapsod" ,cum ii place sa glumeasca, despre cum le-a zis.
Si ne-a zis: hore de jale si de dor, de razboi si de nunta, hore de viata si de moarte. Un stil unic de interpretare, eu personal si nici Mada nu am mai auzit asa ceva pana acum. Am ramas fascinati! Toate cantecele astea pe care le-a spus si pe care le-a cantat le-a descoperit in folclorul nostru, adevarate valori culturale care probabil acum erau demult pierdute daca nu ar fi fost Lese, acest "arheolog muzical" dupa cum singur se recomanda.
Pe scena nu a fost singur. L-au acompaniat patru fete, "simple, venite de la scoala lui Grigore Lese", care aveau o voce de ti se zbarlea parul pe mana. Ce mai, o incantare sa le asculti.
Dupa fix o ora, m-am uitat special pe ceas:D, Grigore Lese ne-a multumit ca l-am ascultat si ne-a indemnat pe toti sa ne aplecam mai mult catre origini, originile noastre romanesti.
Multumim maestre!

Dupa concert parca eram alti oameni. Relaxati complet, cu chef de viata, mai bogati...sufleteste bineinteles.
Ne-am mai plimbat vreo ora pe Magheru, timp in care ne-am facut diverse planuri despre cum sa avem mai multe seri ca aceasta. De data asta si cu Tzinchi :) ca o paranteza chiar am regretat ca nu am luat-o cu noi:( ...
Pe la 00.00 am ajuns si noi acasa.
Ce parinti denaturati suntem, nu-i asa?

PS: O mostra de talent autentic

luni, 14 septembrie 2009

Mi-e dor de Tzinchi!

Mai am putin si fac 12 ore la munca, 12 ore in care am stat departe de Tzinchi a mea...ore care acum, la sfarsit de program, cand astept un amarat de BT, mi se pare c-au fost o eternitate.
V-am povestit ca i-a dat primul dintisor? De fapt un ciot, mai bine zis, cu ajutorul caruia a reusit deja sa-si provoace o mica rana la buza de jos. Noroc cu Mada si rezerva ei de glicerina boraxata:)
Mi-e dor de rasul ei de dimineata, de chiotele ei din ce in ce mai dese, de strangerea de mana pe care mi-o ofera in fiecare zi inainte sa plec la munca, de parca nu ar mai vrea sa-mi dea drumul.
Din pacate:( de ceva timp incoace, nu mai ajung sa o prind treaza seara...doarme in patutul ei mic visand ursuleti si ingerasi (ce noroc cu steluta magica pe care i-am luat-o acum cateva luni). As fi vrut sa am mai mult timp la dispozitie, ziua mi se pare prea scurta. (nici nu mai stii unde sa te imparti, atat de scurta e...)
Mi-ar placea sa am o zi de 48 de ore- sa pot sa ma joc cu Tzinchi pana nu mai pot, pana cad lat in pat de oboseala:)) bine macar ca ma bucur de ea in weekend sau, mai bine zis, in cele 3 weekenduri pe care le petrec acasa. ma amuza cum face atunci cand isi mai descopera ceva. Spre exemplu, de la un timp de vreme, isi suge limba. Da, da, ati citit bine, stie ca are o limba si o suceste in toate partile doar doar de-al putea sa o scoata afara...:)) e asa haioasa!!!
i miss Tzinchi!

sâmbătă, 12 septembrie 2009

joi, 3 septembrie 2009

Botezul Maiei


Cu o intarziere de doua luni :( (pe 4 iulie a fost evenimentul) iata si cateva poze de la botezul Maiei..atat cat sa va faceti o idee despre cum a fost dar si cum s-a simtit Tzinchi a noastra




Oare ce-mi tot canta preotul ala din cartea aia mare?

De ce ma dezbraca nasii? Trebuie sa ma imbrac cu altceva?

Nu, nu, nu-l lasati...ce-mi face nenea asta barbos...???

Woa, woa...de ce tocmai euuuuu! Nu-mi placeeeeeeeee! lasati-ma in paceee Woaaa, woaaaa, vreau la mamaaaa!
E mult mai bine in brate la nasa

A inceput petrecerea cu mami si tati deschizatori de drumuri...

Tati a dansat-o pe Nasa Claudia- (Mami si nasu au dansat si ei ca sa nu se simta pe dinafara:))

Pe la trei jumate noaptea am facut ochi mari si m-a luat tati in brate. Atunci m-am simtit ca o mica printesa pentru ca toate lumea era cu ochii pe mine si ma aplauda...

Cel mai bine tot la mami in brate e....
PS: ca orice domnisoara care se respecta am schimbat mai multe tinute:) Alte poze in postari viitoare...Mami te iubesc mult

marți, 30 iunie 2009

We're back

La o plimbare...Daddy, daddy cool...Boney M stie de ce!

Cu mami si tati la izvoare



Pentru a doua oara intr-o biserica!




Imi sta bine in verde?



Nu credeam ca vom trai s-o vedem si p-asta. De cateva zile ne bucuram de aerul curat si de rasfatul bunicilor Maiei la Curtea de Arges. Alex si-a luat concediu, iar eu sunt in sesiune la Facultatea de Mame din cadrul Universitatii Familiei:)
Ce facem toata ziua? Ne plimbam, respiram aer tare, de munte, incercam sa ne relaxam (am zis ca incercam pentru ca Alex mai sta cu ochii la stiri pe net si pe tv, mai ales dupa ce unul din idolii lui din copilarie, MJ, a trecut la cele sfinte), dormim de rupem si mergem cu Tzinchi (pentru ca asa ii zicem Maiei de la o vreme) in diferite locuri. Spre exemplu azi am fost la Biserica Sapte Izvoare- se zice ca apa de la fiecare izvor e tamaduitoare. Locatia este de vis, manastirea fiind ascunsa pe un drum intre dealuri, in mijlocul unei paduri de fagi. Cei 2,5 km pana la izvoarele tamaduitoare i-am parcurs greu pentru ca drumul e cat se poate de prost. (numa bine pentru ca altfel cred ca se umplea zona de toti manelarii cu chef de gratar:)
Maine planuim o vizita la Manastire - cea a Mesterului Manole vreau sa zic- apoi vrem sa mergem Danicei, sa le facem o vizita strabunicilor din partea mamei mele. O sa pun si poze in curand, pana atunci...enjoy














joi, 28 mai 2009

Povestea Maiei spusa de mama

Poate v-ati intrebat: de ce nu a fost scrisa si de mami?
Uite ca am hotarat sa impart cu voi ce am trait din data de 23 feb 2009 noapte pana pe 25 cand am fost externata.
Spre miezul noptii am plecat la spital (cred ca Alex-nu stia pe unde merge ...), pentru ca incepusem sa pierd lichid. Dupa controlul de la camera de garda mi s-a spus ca trebuie sa raman intermata pentru ca urma sa nasc. Tot timpul m-am gandit la cum o sa fie: doare si cu anestezie, cat de tare?!!!, ma gandeam doar la asta si la nimic altceva.
Noaptea aceea, pe care am petrecut-o in sala de nastere, caci acolo am fost delegata sa stau, a fost cumplita. Langa mine era o persoana internata care se vaita atat de tare, de am zis ca o sa "moara"...Asistenta imi spunea ca ar fi bine sa incerc sa dorm ca o sa regret orele nedormite... ce? cum? erau intrebari pe care mi le spuneam in minte; cum sa dorm cand tipa care era langa patul meu mai avea putin si urla de durere....
Bineinteles ca a doua zi dimineata, la prima ora, l-am sunat pe doctor, as putea spune disperata, si i-am spus povestit ce am vazut, ce am auzit, spunadu-i ca mai bine plec acasa. Dragut dr-ul a incercat sa ma linisteasca spunandu-mi ca va fi bine si ca n-am de ce sa imi fac griji pentru ca sunt pe maini bune.
In fine, am incercat sa ma imbarbatez singura si mi-am spus ca o sa treaca. Asa a si fost; am nascut foarte repede si nu m-a durut aproape deloc. Bineinteles am nascut cu peridurala :)
De Dragobete, la ora 14.00, s-a nascut Maia. Inca nu am povestit nimic de sentimentul matern. Ce am simtit in acele momente? Sincer, nu mare lucru; atunci ma gandeam doar la mine si atat, nici cand am vazut-o pe Maia nu am tresarit de emotie sau sa incep sa plang asa cum am mai auzit ...la alte mamici. Ma intrebam oare nu o sa-mi iubesc copilul??? Raspunsul l-am gasit tot in sufletul meu, a doua zi dimineata, adica pe 25 februarie la ora 6.00. Cand am vazut-o pentru a doua oara, sentimentul trait a fost foarte intens. De cum am intrat in sala cu multi bebei si fara sa stiu unde este, m-am oprit direct in dreptul ei. Nu stiu cum, dar asa a fost, cred ca e feelingul de mama. De atunci totul este minunat si frumos...ea este cel mai de pret si frumos cadou primit de la D-zeu.


P.S. Ii multumesc sotului meu pentru rabdarea si sutele de drumuri pe care le-a facut...

miercuri, 27 mai 2009

Missing my baby

Ascult muzica italiana, beau o bere si astept finala Champions League de diseara. Tocmai ce m-am pricopsit dintr-o farmacie cu o steluta magica, dintr-aceia care adoarme bebeii. Magica pentru noi parintii vreau sa zic, pentru ca ne scuteste de o multime de batai de cap atunci cand prichindeii nu vor sa doarma. Anyway, altceva vroiam sa va impartasesc.

Recent am experimentat niste senzatii cu totul noi pentru mine si, sunt convins, ca si pentru Madalina (n.r.-adica daca le-ar trai si ea). Am fost plecat pentru aproape doua zile din tara. Indatoriri de serviciu cum s-ar spune. Si, bineinteles, am lipsit de langa Maia. Sau mai bine zis ea a mi-a lipsit mie. Atat de mult incat acele doua zile mi s-au parut o vesnicie. Nu vreau sa para ca vorbesc in clisee, dar chiar asa a fost. Sunt convins ca ea nici nu si-a dat seama. Noroc cu Mada care a suplinit cu succes si rolul de tata. Si stiti ce mi-a lipsit cel mai mult? Acele mici gesturi pe care le face ea dimineata, mutritele ei, rasul ei magic atunci cand o pup de plecare, parul ei ce miroase a pui abia iesit din gaoace, pielea ei ce miroase a bebe, a inger....ochii ei, pana si plansetul ei mi-a lipsit. Va spun sincer, n-am mai incercat sentimentul asta pana acum.

Ah, si tot la capitoul senzatii noi se incadreaza si shoppingul. Ce Levi's, Beneton, Polo, H&M sau mai stiu eu ce alt brand de toale. Nu tata! Acu ochii mei se invarteau dupa altceva. Ca-n desenele animate cu Tom si Jerry zici ca au dat de jackpot cand se intrezarea la orizont cate-un magazin de copii. A fost unul in Munchen, Vedes, unde am stat cel putin 45 de minute si de unde as fi plecat cu toate jucariile. Acolo organizare, pe grupe de varsta, jucarii educative, ecologice, tot ce iti dorea tie sufletelul. Pana la urma am plecat doar cu trei chestii....colorate si zornaitoare:) Cu siguranta nu le gasesc la noi.

PS: M-am intrebat mereu cum o fi cand voi avea copii. Atunci cand ii auzeam in stanga-n dreapta pe cate unii cand se lamentau ca nu sunt alaturi de odraslele lor. "Ce disperati sunt astia, in loc sa-si traiasca viata, stau si-si pierd timpul gandindu-se la copii". Cam asta era rodul gandirii mele acum 5-6 ani!

miercuri, 20 mai 2009

Ai tras un partz? Bravo tati!

Am rumegat mult pana sa scriu aceste randuri! hmm...o fi moral, etic, e subiect tabu, cine stie...Poate pe un altfel de blog, postarea asta ar fi murit inainte de a se naste. Aici insa nu, ca doar se uita mamici si tatici...

Vine o perioada in viata fiecarui parinte cand ajunge sa se bucure de cele mai simple lucruri. Ce casa, ce masina, ce super salariu sau vacante prin nu stiu ce paradis uitat de lume. Nu tata! De cand s-a nascut Maia, noi am lasat deoparte toate gandurile astea necurate, care oricum erau departe de noi, si ne-am concentrat atentia asupra chestiunilor mult mai simple, care ne sunt la indemana si peste care, uneori, chiar foarte des as putea spune, sarim mult prea usor.
Spre exemplu acum suntem in perioada in care ne bucuram pentru cea mai mica basinica pe care-o trage Aluna, pentru un simplu ragait, dar care pe ea o ajuta enorm, sau pentru orice caca pe care il gasim noaptea sau dimineata in scutece... Fara supozitoare cu glicerina sau alte stimulente. Tot aici se cade sa-i multumim si celui care a inventat "Batista sugarului"!

Asadar Maia ai tras un partz? Bravo tati!

PS: Ironia sortii e ca acum ii incurajezi sa faca toate astea si, peste cativa ani, cand pozezi in familia perfecta la restaurant, te trezesti cu al tau pitic ca trage un ragait sau vreun partz de toata frumusetea, de-ti vine sa intri sub masa de rusine.

vineri, 15 mai 2009

Povestea Maiei


"Guri, cred ca mi s-a rupt apa", au fost primele cuvinte pe care le-am auzit aproape de miezul noptii, atunci cand am ajuns acasa de la serviciu. Era luni, 23 februarie. Fusese prima mea zi de munca dupa mini vacanta de aproape o saptamana pe care o petrecusem la Predeal si in imprejurimi alaturi de Mada, insarcinata in 38 de saptamani. "Pai suna-l pe doctor, ce mai astepti", i-am raspuns, cuprins de o stare de neliniste de parca urma sa nasc chiar eu. Oboseala se risipise ca prin farmec, stomacul nu mai ghioraia de foame, iar febra musculara parca nici nu existase.

Aproape 9 luni m-am gandit la asta, am constientizat ca se va intampla odata si odata, dar in momentele acelea zici ca eram picat de pe alta planeta. Noroc cu Madalina care a mai reusit sa ma linisteasca spunandu-mi ca e bine si ca nu o doare nimic. N-a vrut sa-l sune pe dr. In fond de ce sa-l deranjeze pe bietul om la 12 noaptea cand oricum trebuia sa mergem la spital. Asa ca ne-am sunat nasa. In acele momente era cel mai bun punct de reper al nostru. Trecuse cu cateva luni inainte prin experienta aducerii pe lume, astfel ca sfaturile ei erau binevenite. Dupa cum ne gandisem si noi, tot camera de garda a fost rezultatul acelei mini sedinte de brainstorming la miezul noptii.
Nu vreti sa stiti cum am parcurs vreo 12 kilometri, de acasa pana la Giulesti, intr-un timp mai mult decat record. Era aproape 1 noaptea... La spital, doar un paznic pe hol si asistenta de garda in seara aceea, o tanti cu o mutra ce trada o expresie de genul: "De ce ma faceti voi sa-mi pierd timpul la ora asta, cand eu trebuia sa dorm?".

"Buna seara, i s-a rupt apa, dupa ce acum cateva zile a inceput sa elimine dopul".

"Stati linistit, nu are cum sa fie apa, e doar dopul, mai are pana naste", si-a dat ea cu parerea. Probabil ca noaptea isi pregatea teza de doctorat, altfel nu-mi explic.
Bineinteles a coborat si doctorul de garda, o doamna doctor mai precis care, pe un ton foarte amabil, m-a rugat sa-i aduc geanta din masina "pentru ca doamna Ionescu are membranele rupte si va naste maine". "Wow! Vine puiul meu pe lume", cam asta gandeam in momentele alea. Eram destul de euforic si ma rugam la Dumnezeu sa fie bine.

Madalina era destul de speriata, mai ales ca nu fusese internata nici macar un minut in viata ei. Intre timp venisera intr-un suflet si nasii nostrii, Marius si Claudia, care au apucat si ei s-o inucurajeze pe Mada pret de cateva minute. N-am inchis un ochi in noaptea aia, iar la 8 fara 20 eram la spital. Din cauza cretinilor alora care erau de garda in noaptea aia, pe care am mai "cheltuit" si 50 de lei, drept dovada de buna credinta, si care au internat-o taman in sala de nasteri, unde a auzit tipete, gemete si alte cele, nici Mada nu a putut sa doarma toata noaptea. A cuprins-o teama, astfel ca e de inteles ca l-a rugat pe doctor sa-i faca cezariana. Noroc ca omul a fost cu capul pe umeri, a mutat-o de acolo si a reusit, intr-un final, sa o calmeze. In timpul asta eu am apucat s-o vad pe la 8 fix, mai putin de 5 minute pentru ca n-avea voie sa paraseasca salonul. I-am mai adus de-acasa niste chestii indispensabile in spital, despre care n-are rost sa mentionez acum, cert e ca am uitat ce era mai important: sa iau kit-ul pentru celule stem. Nici macar nu facusem contractul!!! De, Dumnezeu iti da, dar nu iti baga-n traista!!
Si iata-ma din nou incalcand legile, de data aceasta imi fac mea culpa, in drum spre o straduta din sectorul 2 undeva pe langa Kaufland. Noroc ca la sediul firmei lucrurile s-au derulat repede si fara prea mare bataie de cap. Am semnat un contract ca primarul si la ora 10.30 eram inapoi la spital. Intre timp Mada intrase in travaliu provocat (dimineata colul nu era dilatat deloc, practic era inchis) si se afla in sala de nasteri. Am dat buzna de parca eram la mine acasa si i-am dat primei asistente intalnite in cale kitul, cu rugamintea expresa sa aiba grija de sotia mea. In timp ce eram tanar si nelinistit prin fata salii de nastere (apropos-eram singurul tatic caruia i s-a permis accesul acolo, ceilalti fiind nevoiti sa stea la distanta de-un hol de sotiile lor) a venit si domnul doctor, un super tip de sorginte araba, care mi-a spus ca "doamna Ionescu va naste la ora 13" si ca mai bine ma duc acasa sau unde am treaba, pentru ca n-are rost sa astept atata timp la spital. Acum parca-mi vine sa rad, atunci cred ca facusem o fata de s-a speriat si asistenta de mine. "Cum sa-mi las sotia aici domnule doctor?", i-am zis...

Mai tarziu, dupa cateva zile, cand ne impartaseam acasa fiecare in viziune proprie trairile nasterii Maiei, Mada mi-a povestit ca doctorului nu-i venea sa creada cat de nelinistit poate sa fie sotul ei. Pai normal frate ca sunt nelinstit ca doar e prima oara cand devin parinte, iar sistemul nostru medical e mai mult decat discutabil!
Si uite asa am ajuns s-o cunosc si pe moasa Madalinei, asistenta Mariana, o super fata, care a stat cu ea non-stop pana sa apuc sa-i dau eu atentia cuvenita. M-a asigurat ca in jur de 14.00 trebuie sa nasca si ca nu vor fi probleme (a nascut cu peridurala-btw). Cred ca m-am uitat la ceas de-o suta de mii de ori in zecile-alea de minute si, cu cat ma apropiam de momentul culminant, cu atat imi batea inima mai nebuneste. Ce ma intriga era faptul ca nu auzeam niciun scrasnet, niciun tipat, nicio injuratura din sala de nasteri. Da, nu radeti, am auzit odata, o gravida care se descarca injurand....la Caritas.

La fara un sfert, cum stateam eu asa cu ochii pe usa si pe oricine iesea din sala, ma pomenesc cu o alta asistenta care ma felicita pentru baietelul meu de 3 kile si 300 de grame. Pentru o fractiune de secunda n-am realizat si am ramas perplex cu ochii scosi din orbita:) Apoi i-am replicat femeii ca eu voi fi tata de fetita, si ca sotia mea ar trebui sa nasca pe la 14.00. Doamna a inteles confuzia, dupa care tot a tinut sa ma felicite. A fost prima persoana care mi-a urat sanatate si felicitari pentru Maia (multumim doamna asistenta!!!)
Ma credeti sau nu, la fix 14.00 am auzit un "woaaaaaaa" prelungit si am stiut ca s-a nascut Maia. Pe Mada n-am simtit-o deloc, in schimb am stiut ca fetita mea a ajuns pe lume....imi venea sa urlu de fericire, tremuram tot de emotie si tot ce vroiam era sa stiu daca ele doua sunt bine. Si bineinteles sa ma pot bucura si eu cu cineva. Eram singur:( Parca totusi imi amintesc ca m-am bucurat alaturi de un alt tatic si, bineinteles, m-am pus pe dat telefoane sa ma laud:)
(acum, dupa ce am trecut prin asta, mi se pare chiar penibila, o stupizenie, vorba din popor cum ca te imbeti de fericire- nu, va spun eu, nu te imbeti cel putin nu la propriu, cu alcool, pentru ca ajungi acasa frant de oboseala, cu gandul la ELE, si la faptul ca va despart cateva ore in care tu e musai sa recuperezi ca sa nu fii un zombi ambulant a doua zi).
Au mai trecut cateva minute, nu stiu cate, si "Aluna", caci asa au botezat-o asistentele, si-a vazut prima oara tatal. La putin timp din sala a iesit si Mada, destul de slabita, dar foarte ok din punct de vedere fizic.
Dupa cantarul oficial, Aluna, o mogaldeata de 2.450 de grame si 51 de cm lungime, a primit la scorul Apgar nota 10....Orice alt cuvant e de prisos!