Ar putea suna la fel de bine "Cum ne-a mangaiat sufletele pentru o seara Grigore Lese", ori "Cum ne-a scos maestrul Grigore Lese din rutina zilnica" sau "Pentru o seara am uitat de Tzinchi"- (desi asta ultimul are o doza de umor pe care cred ca Maia nu il va gusta:) )
Asadar i-am zis mai simplu: "La concert".
Sa inteleg ca ati ghicit, ieri seara am fost la...concert. De fapt a fost o conjunctura favorabila noua, parintilor Maiei, pentru ca nu am planificat nici o secunda ca vom asista la un spectacol pe scena in aer liber a Festivalul George Enescu. Dat fiind faptul ca e blogul fiicei noastre- Maia Alexandra, aka Tzinchi- trebuie sa mentionez ca o iubim mult mult de tot, mai mult decat isi poate da ea seama la ora actuala:D
Insa pentru prima data in ultimele 7 luni, caci atat va implini Maia in curand, ne-am putut bucura numai de noi 2, ne-am intors in timp, in tineretile noastre (nu ma injurati ca folosesc un stereotip:), cand ne dedicam timpul unul altuia, rasfatandu-ne reciproc cu cate ceva...cand aveam TIMP.
Asa ca am lasat-o pe Tzinchi acasa, cu ambele bunici- (socra-mea e la noi pt cateva zile) si am plecat fara griji in oras, sa luam la pas Cismigiul, mai ales ca stiam ca sunt Zilele Bucurestiului Asta dupa instructajul corespunzator pe care Mada l-a facut celor doua mame ale noastre:).
In jur de 9 seara am ajuns, in plimbarea noastra, si in Piata Artelor (de fapt cred ca se cheama Revolutiei) vizavi de Ateneul Roman. Ne-am dat seama ca aterizasem in mijlocul Festivalului de muzica Geroge Enescu. Cum? Pai simplu, de pe un afis, mare, imens, chiar langa scena, George Enescu ne privea. Dojenitor as zice eu! Poate pentru ca faceam nota discordanta cu vestimentia spectatorilor. Nu eram noi imbracati de gala, dar am zis sa stam macar un sfert de ora sa vedem cine canta.
Surpriza ne-a fost si mai mare cu cat in difuzoare a fost anuntat un concert extraordinar al maestrului Grigore Lese. Citisem atatea despre el, in special in Formula AS, dar nu-l auzisem niciodata cantand si, mai ales, live.
Cele 15 minute s-au transformat intr-o ora! O ora pe care am petrecut-o cu Mada aproape toata in picioare si in care l-am ascultat "doctorul rapsod" ,cum ii place sa glumeasca, despre cum le-a zis.
Si ne-a zis: hore de jale si de dor, de razboi si de nunta, hore de viata si de moarte. Un stil unic de interpretare, eu personal si nici Mada nu am mai auzit asa ceva pana acum. Am ramas fascinati! Toate cantecele astea pe care le-a spus si pe care le-a cantat le-a descoperit in folclorul nostru, adevarate valori culturale care probabil acum erau demult pierdute daca nu ar fi fost Lese, acest "arheolog muzical" dupa cum singur se recomanda.
Pe scena nu a fost singur. L-au acompaniat patru fete, "simple, venite de la scoala lui Grigore Lese", care aveau o voce de ti se zbarlea parul pe mana. Ce mai, o incantare sa le asculti.
Dupa fix o ora, m-am uitat special pe ceas:D, Grigore Lese ne-a multumit ca l-am ascultat si ne-a indemnat pe toti sa ne aplecam mai mult catre origini, originile noastre romanesti.
Multumim maestre!
Dupa concert parca eram alti oameni. Relaxati complet, cu chef de viata, mai bogati...sufleteste bineinteles.
Ne-am mai plimbat vreo ora pe Magheru, timp in care ne-am facut diverse planuri despre cum sa avem mai multe seri ca aceasta. De data asta si cu Tzinchi :) ca o paranteza chiar am regretat ca nu am luat-o cu noi:( ...
Pe la 00.00 am ajuns si noi acasa.
Ce parinti denaturati suntem, nu-i asa?
PS: O mostra de talent autentic
sâmbătă, 19 septembrie 2009
luni, 14 septembrie 2009
Mi-e dor de Tzinchi!
Mai am putin si fac 12 ore la munca, 12 ore in care am stat departe de Tzinchi a mea...ore care acum, la sfarsit de program, cand astept un amarat de BT, mi se pare c-au fost o eternitate.
V-am povestit ca i-a dat primul dintisor? De fapt un ciot, mai bine zis, cu ajutorul caruia a reusit deja sa-si provoace o mica rana la buza de jos. Noroc cu Mada si rezerva ei de glicerina boraxata:)
Mi-e dor de rasul ei de dimineata, de chiotele ei din ce in ce mai dese, de strangerea de mana pe care mi-o ofera in fiecare zi inainte sa plec la munca, de parca nu ar mai vrea sa-mi dea drumul.
Din pacate:( de ceva timp incoace, nu mai ajung sa o prind treaza seara...doarme in patutul ei mic visand ursuleti si ingerasi (ce noroc cu steluta magica pe care i-am luat-o acum cateva luni). As fi vrut sa am mai mult timp la dispozitie, ziua mi se pare prea scurta. (nici nu mai stii unde sa te imparti, atat de scurta e...)
Mi-ar placea sa am o zi de 48 de ore- sa pot sa ma joc cu Tzinchi pana nu mai pot, pana cad lat in pat de oboseala:)) bine macar ca ma bucur de ea in weekend sau, mai bine zis, in cele 3 weekenduri pe care le petrec acasa. ma amuza cum face atunci cand isi mai descopera ceva. Spre exemplu, de la un timp de vreme, isi suge limba. Da, da, ati citit bine, stie ca are o limba si o suceste in toate partile doar doar de-al putea sa o scoata afara...:)) e asa haioasa!!!
i miss Tzinchi!
V-am povestit ca i-a dat primul dintisor? De fapt un ciot, mai bine zis, cu ajutorul caruia a reusit deja sa-si provoace o mica rana la buza de jos. Noroc cu Mada si rezerva ei de glicerina boraxata:)
Mi-e dor de rasul ei de dimineata, de chiotele ei din ce in ce mai dese, de strangerea de mana pe care mi-o ofera in fiecare zi inainte sa plec la munca, de parca nu ar mai vrea sa-mi dea drumul.
Din pacate:( de ceva timp incoace, nu mai ajung sa o prind treaza seara...doarme in patutul ei mic visand ursuleti si ingerasi (ce noroc cu steluta magica pe care i-am luat-o acum cateva luni). As fi vrut sa am mai mult timp la dispozitie, ziua mi se pare prea scurta. (nici nu mai stii unde sa te imparti, atat de scurta e...)
Mi-ar placea sa am o zi de 48 de ore- sa pot sa ma joc cu Tzinchi pana nu mai pot, pana cad lat in pat de oboseala:)) bine macar ca ma bucur de ea in weekend sau, mai bine zis, in cele 3 weekenduri pe care le petrec acasa. ma amuza cum face atunci cand isi mai descopera ceva. Spre exemplu, de la un timp de vreme, isi suge limba. Da, da, ati citit bine, stie ca are o limba si o suceste in toate partile doar doar de-al putea sa o scoata afara...:)) e asa haioasa!!!
i miss Tzinchi!
sâmbătă, 12 septembrie 2009
joi, 3 septembrie 2009
Botezul Maiei
Cu o intarziere de doua luni :( (pe 4 iulie a fost evenimentul) iata si cateva poze de la botezul Maiei..atat cat sa va faceti o idee despre cum a fost dar si cum s-a simtit Tzinchi a noastra
Oare ce-mi tot canta preotul ala din cartea aia mare?
De ce ma dezbraca nasii? Trebuie sa ma imbrac cu altceva?
Nu, nu, nu-l lasati...ce-mi face nenea asta barbos...???
Woa, woa...de ce tocmai euuuuu! Nu-mi placeeeeeeeee! lasati-ma in paceee Woaaa, woaaaa, vreau la mamaaaa!
E mult mai bine in brate la nasa
A inceput petrecerea cu mami si tati deschizatori de drumuri...
Tati a dansat-o pe Nasa Claudia- (Mami si nasu au dansat si ei ca sa nu se simta pe dinafara:))
Pe la trei jumate noaptea am facut ochi mari si m-a luat tati in brate. Atunci m-am simtit ca o mica printesa pentru ca toate lumea era cu ochii pe mine si ma aplauda...
Cel mai bine tot la mami in brate e....PS: ca orice domnisoara care se respecta am schimbat mai multe tinute:) Alte poze in postari viitoare...Mami te iubesc mult
duminică, 30 august 2009
Trei zile de vis
Update la titlu: este ora 20.37 si sunt la munca- e Duminica 30 august, de ziua lui Tzinchi (sic) si a mea- SF. Alexandru-
Update la update: am uitat sa mentionez astept din clipa-n clipa sa inceapa meciul- Steaua-Dinamo.
Forza Steaua!
Zilele trecute, adica joi si vineri, mi-am luat doua zile libere de la serviciu pentru o plimbare la Curtea de Arges, la socrii. Bineinteles ca sambata seara, in timp ce toata lumea pleca din Bucuresti, eu cu Mada si cu Tzinchi ne intorceam acasa, deoarece tati trebuia sa fie la munca duminica. Dar nu asta conteaza- ci faptul ca au fost trei zile de vis, super incarcate, dar in care toata lumea s-a simtit excelent. Aici ma refer si la parintii mei, bunicii Maiei, care ne-au insotit la ”cuscrii” si care au avut parte de un sejur ca la carte, cum de multi ani nu au mai avut parte.
In prima zi, am facut o plimbare intr-un loc magic, despre care v-am mai povestit intr-o postare anterioara , numit Sapte Izvoare- drumul pana acolo, destul de lung dealtfel, a fost uitat repede mai ales ca toti am putut sa ne incarcam cu energie spirituala de acolo. Mami, adica Mada, a ”ajutat-o” pe Tzinchi sa atinga toate icoanele din altarul micii bisericute de la Sapte Izvoare, in special pe cea a Sfantului Nectarie, protectorul acelui sfant lacas. Am luat apa de la toate izvoarele, o apa atat de buna si de limpede incat as bea fara probleme toata viata daca as putea...
Succesul din ziua unu a fost continuat si vineri, cand la 4 dimineata ma indreptat alaturi de taica-miu si de socra-miu la barajul de pe Olt pentru o partida de peste. Dupa vreo 8 ore, juvelnicul nostru era mai greu cu vreo 4 kile de caras si ceva rosioara. O partida chiar reusita, avand in vedere ca pe baltile din apropierea bucurestiului mai dau si bani si nici nu prind nimic:)
La pranz, ne-am retras la casa batraneasca a bunicii Madalinei, unde intre timp venisera si fetele. Era prima oara cand Tzinchi a vazut o gaina:)) A facut niste ochi asa de mari apoi a inceput sa rada...a fost atat de haioasa, trebuia sa o fi vazut (am filmat-o din pacate n-am avut aparat foto la noi) Intre timp noi ne-am odihnit cateva ore la un pahar de bere rece si la un gratar.
Seara am iesit toti la o terasa sa mancam un profiterol. Nu l-am putut savura insa deoarce Tzinchii a vrut papica iar Mada nu luase biberonul cu cereale la ea:).
In ultima zi ne-am simtit, daca nu la fel cu siguranta mai bine decat in celelalte doua zile. La 11.30 eram la Robaia, o manastire superba la vreo 20 de km de Curtea de Arges, pe drumul catre Brasov, iar apoi ne-am oprit pe un platou in zona, langa un mic parau unde eram numai noi, astfel ca Tzinchi a putut sa doarma si in natura.
PS: Abia astept sa se faca mai mare s-o duc la tara sa alerge toate animalele din ograda:) cine stie poate o sa le alerg si eu cu ea:))
Update la update: am uitat sa mentionez astept din clipa-n clipa sa inceapa meciul- Steaua-Dinamo.
Forza Steaua!
Zilele trecute, adica joi si vineri, mi-am luat doua zile libere de la serviciu pentru o plimbare la Curtea de Arges, la socrii. Bineinteles ca sambata seara, in timp ce toata lumea pleca din Bucuresti, eu cu Mada si cu Tzinchi ne intorceam acasa, deoarece tati trebuia sa fie la munca duminica. Dar nu asta conteaza- ci faptul ca au fost trei zile de vis, super incarcate, dar in care toata lumea s-a simtit excelent. Aici ma refer si la parintii mei, bunicii Maiei, care ne-au insotit la ”cuscrii” si care au avut parte de un sejur ca la carte, cum de multi ani nu au mai avut parte.
In prima zi, am facut o plimbare intr-un loc magic, despre care v-am mai povestit intr-o postare anterioara , numit Sapte Izvoare- drumul pana acolo, destul de lung dealtfel, a fost uitat repede mai ales ca toti am putut sa ne incarcam cu energie spirituala de acolo. Mami, adica Mada, a ”ajutat-o” pe Tzinchi sa atinga toate icoanele din altarul micii bisericute de la Sapte Izvoare, in special pe cea a Sfantului Nectarie, protectorul acelui sfant lacas. Am luat apa de la toate izvoarele, o apa atat de buna si de limpede incat as bea fara probleme toata viata daca as putea...
Succesul din ziua unu a fost continuat si vineri, cand la 4 dimineata ma indreptat alaturi de taica-miu si de socra-miu la barajul de pe Olt pentru o partida de peste. Dupa vreo 8 ore, juvelnicul nostru era mai greu cu vreo 4 kile de caras si ceva rosioara. O partida chiar reusita, avand in vedere ca pe baltile din apropierea bucurestiului mai dau si bani si nici nu prind nimic:)
La pranz, ne-am retras la casa batraneasca a bunicii Madalinei, unde intre timp venisera si fetele. Era prima oara cand Tzinchi a vazut o gaina:)) A facut niste ochi asa de mari apoi a inceput sa rada...a fost atat de haioasa, trebuia sa o fi vazut (am filmat-o din pacate n-am avut aparat foto la noi) Intre timp noi ne-am odihnit cateva ore la un pahar de bere rece si la un gratar.
Seara am iesit toti la o terasa sa mancam un profiterol. Nu l-am putut savura insa deoarce Tzinchii a vrut papica iar Mada nu luase biberonul cu cereale la ea:).
In ultima zi ne-am simtit, daca nu la fel cu siguranta mai bine decat in celelalte doua zile. La 11.30 eram la Robaia, o manastire superba la vreo 20 de km de Curtea de Arges, pe drumul catre Brasov, iar apoi ne-am oprit pe un platou in zona, langa un mic parau unde eram numai noi, astfel ca Tzinchi a putut sa doarma si in natura.
PS: Abia astept sa se faca mai mare s-o duc la tara sa alerge toate animalele din ograda:) cine stie poate o sa le alerg si eu cu ea:))
miercuri, 26 august 2009
Prima noapte fara Tzinchi
Salutare la toata lumea!
Ne-am intors in sfarsit pe blog dupa o perioada de neliniste in viata noastra si pe plan personal dar mai ales profesional.
Scriind aceste randuri imi dau seama ca traiesc un sentiment de satisfactie si de implinire sufleteasca ca nu am pus lacat acestui blog, primul proiect de cand suntem o familie in adevaratul sens al cuvantului.
Maia aka Tzinchi cu tz:) s-a facut fetita mare:) si cand zic mare ma refer ca a trecut de 6,5 kilograme la cele sase luni implinite pe 24 august (tineti minte ca ea s-a nascut la doar 2,4 kg si am scos-o din spital la 2,3). Pe zi ce trece nu pot sa nu ma minunez de schimbarile care se petrec in viata noastra apropo de Tzinchi. Rade din ce in ce mai mult:) asta doar cand nu te analizeaza din cap pana in picioare si se uita incruntata la tine. aici ma refer la alte persoane gen bunica, musafiri etc. Vorbeste pe limba ei inca de la 6 dimineata dupa o repriza de cel putin 8-10 ore de somn si a inceput sa se rostogoleasca in pat ca un veritabil acrobat:)
Aseara insa camera noastra ni s-a parut mai goala. Asta pentru ca am mutat-o pe Tzinchi in dormitorul ei cu pat cu tot, haine si toate cele. In sfarsit am putut sa stau cu lumina aprinsa dupa 9 seara sau sa dau televizorul mai tare. Totusi, si eu si Mada, ne-am simtit destul de ciudat cand sa punem capu pe perna, ca si cum am fi abandaonat-o desi constientizam ca se afla la doi pasi. Din cauza asta cred ca ne-am dus amandoi sa o verificam de vreo trei ori azi noapte. Deh instinctul patern:D, dar pitica dormea dusa:)
In postarile viitoare revin cu poze de la mare!
Ne-am intors in sfarsit pe blog dupa o perioada de neliniste in viata noastra si pe plan personal dar mai ales profesional.
Scriind aceste randuri imi dau seama ca traiesc un sentiment de satisfactie si de implinire sufleteasca ca nu am pus lacat acestui blog, primul proiect de cand suntem o familie in adevaratul sens al cuvantului.
Maia aka Tzinchi cu tz:) s-a facut fetita mare:) si cand zic mare ma refer ca a trecut de 6,5 kilograme la cele sase luni implinite pe 24 august (tineti minte ca ea s-a nascut la doar 2,4 kg si am scos-o din spital la 2,3). Pe zi ce trece nu pot sa nu ma minunez de schimbarile care se petrec in viata noastra apropo de Tzinchi. Rade din ce in ce mai mult:) asta doar cand nu te analizeaza din cap pana in picioare si se uita incruntata la tine. aici ma refer la alte persoane gen bunica, musafiri etc. Vorbeste pe limba ei inca de la 6 dimineata dupa o repriza de cel putin 8-10 ore de somn si a inceput sa se rostogoleasca in pat ca un veritabil acrobat:)
Aseara insa camera noastra ni s-a parut mai goala. Asta pentru ca am mutat-o pe Tzinchi in dormitorul ei cu pat cu tot, haine si toate cele. In sfarsit am putut sa stau cu lumina aprinsa dupa 9 seara sau sa dau televizorul mai tare. Totusi, si eu si Mada, ne-am simtit destul de ciudat cand sa punem capu pe perna, ca si cum am fi abandaonat-o desi constientizam ca se afla la doi pasi. Din cauza asta cred ca ne-am dus amandoi sa o verificam de vreo trei ori azi noapte. Deh instinctul patern:D, dar pitica dormea dusa:)
In postarile viitoare revin cu poze de la mare!
marți, 30 iunie 2009
We're back
La o plimbare...Daddy, daddy cool...Boney M stie de ce!
Cu mami si tati la izvoare
Pentru a doua oara intr-o biserica!
Imi sta bine in verde?
Nu credeam ca vom trai s-o vedem si p-asta. De cateva zile ne bucuram de aerul curat si de rasfatul bunicilor Maiei la Curtea de Arges. Alex si-a luat concediu, iar eu sunt in sesiune la Facultatea de Mame din cadrul Universitatii Familiei:) Ce facem toata ziua? Ne plimbam, respiram aer tare, de munte, incercam sa ne relaxam (am zis ca incercam pentru ca Alex mai sta cu ochii la stiri pe net si pe tv, mai ales dupa ce unul din idolii lui din copilarie, MJ, a trecut la cele sfinte), dormim de rupem si mergem cu Tzinchi (pentru ca asa ii zicem Maiei de la o vreme) in diferite locuri. Spre exemplu azi am fost la Biserica Sapte Izvoare- se zice ca apa de la fiecare izvor e tamaduitoare. Locatia este de vis, manastirea fiind ascunsa pe un drum intre dealuri, in mijlocul unei paduri de fagi. Cei 2,5 km pana la izvoarele tamaduitoare i-am parcurs greu pentru ca drumul e cat se poate de prost. (numa bine pentru ca altfel cred ca se umplea zona de toti manelarii cu chef de gratar:) Maine planuim o vizita la Manastire - cea a Mesterului Manole vreau sa zic- apoi vrem sa mergem Danicei, sa le facem o vizita strabunicilor din partea mamei mele. O sa pun si poze in curand, pana atunci...enjoy |
vineri, 5 iunie 2009
Premii...multe premii
Cu scuzele de rigoare ca le postam abia acum, blogul Maiei, a mai fost recompensat cu premii, cate unul pentru fiecare membru al familiei:)
Multumim tare mult pe aceasta cale Gabrielei.
Evident dam si noi mai departe micului David (poate de data asta mamica lui ridica premiul:) , Dianei mama de printisor si Laurei cu retele ei minunate
duminică, 31 mai 2009
Prima zi acasa...
Doamne ce mica era....
Si acum ce mare a crescut...
S-au implinit trei luni si-un pic de cand ieseam cu ea pe poarta maternitatii. O familie tanara, fara experienta, si totusi entuziasta din cale-afara la gandul ca Maia vine acasa. Citisem tot felul de carti si articole din reviste de specialitate, primisem zeci de sfaturi de la alti prieteni care au trecut prin experienta asta, si totusi ne simteam neputinciosi. Era o mogaldeata ce abia se intrezarea printre hainutele cu care am scos-o din spital, care nu facea altceva decat sa doarma. Va reamintesc ca avea 2,35 kile. Era joi, la doua zile de la nastere, iar Alex, desi frant de oboseala, cand a aflat vestea, in doua ore a facut luna in casa, mai ales in camera noastra, pentru ca acolo am decis ca va sta Maia.
”Doamne cat de frumos doarme. Ca un ingeras!”...Cam asta am exclamat amandoi timp de vreo ora, neputand sa ne dezlipim ochii de la ea. Si acum ne aducem aminte ce stangaci eram. Cel putin lui Alex ii era si frica sa o ridice in brate de teama sa nu-i franga coloana. Noi doi eram buni la teorie. Cu practica stateam mai prost:) Eu stiam cum sa o alaptez si cam atat. Nimic de baie, cum s-o tii deasupra ligheanului, cum sa stea mai bine sa scoata bulele de aer afara, nu stiam nimic de plansete, cum sa le deosebim intre ele. Tot Claudia, nasa noastra, a fost salvarea. Saraca, a traversat Bucurestiul ca sa vina sa ne arate cum trebuie spalata, curatat buricul si alte asemenea bucurii pentru cei care au bebe. Tot ea ne-a salvat si cu batista sugarului. Cred ca stiti ce e aia, nu? Avea nasucul atat de mic, incat mie mi-era frica sa-i bag furtunul acela sa-i scot mucozitatile.
A fost show total in noaptea aia, ce mai! Mi-aduc aminte ca facuse in pampers si plangea de mama focului iar noi credeam ca plange de foame, desi ii dadusem cu doar o ora mai inainte sa pape...Deh, omul cat traieste invata! Si acum invatam, dar alte lucruri despre care o sa va povestim altadata...
Si acum ce mare a crescut...
S-au implinit trei luni si-un pic de cand ieseam cu ea pe poarta maternitatii. O familie tanara, fara experienta, si totusi entuziasta din cale-afara la gandul ca Maia vine acasa. Citisem tot felul de carti si articole din reviste de specialitate, primisem zeci de sfaturi de la alti prieteni care au trecut prin experienta asta, si totusi ne simteam neputinciosi. Era o mogaldeata ce abia se intrezarea printre hainutele cu care am scos-o din spital, care nu facea altceva decat sa doarma. Va reamintesc ca avea 2,35 kile. Era joi, la doua zile de la nastere, iar Alex, desi frant de oboseala, cand a aflat vestea, in doua ore a facut luna in casa, mai ales in camera noastra, pentru ca acolo am decis ca va sta Maia.
”Doamne cat de frumos doarme. Ca un ingeras!”...Cam asta am exclamat amandoi timp de vreo ora, neputand sa ne dezlipim ochii de la ea. Si acum ne aducem aminte ce stangaci eram. Cel putin lui Alex ii era si frica sa o ridice in brate de teama sa nu-i franga coloana. Noi doi eram buni la teorie. Cu practica stateam mai prost:) Eu stiam cum sa o alaptez si cam atat. Nimic de baie, cum s-o tii deasupra ligheanului, cum sa stea mai bine sa scoata bulele de aer afara, nu stiam nimic de plansete, cum sa le deosebim intre ele. Tot Claudia, nasa noastra, a fost salvarea. Saraca, a traversat Bucurestiul ca sa vina sa ne arate cum trebuie spalata, curatat buricul si alte asemenea bucurii pentru cei care au bebe. Tot ea ne-a salvat si cu batista sugarului. Cred ca stiti ce e aia, nu? Avea nasucul atat de mic, incat mie mi-era frica sa-i bag furtunul acela sa-i scot mucozitatile.
A fost show total in noaptea aia, ce mai! Mi-aduc aminte ca facuse in pampers si plangea de mama focului iar noi credeam ca plange de foame, desi ii dadusem cu doar o ora mai inainte sa pape...Deh, omul cat traieste invata! Si acum invatam, dar alte lucruri despre care o sa va povestim altadata...
joi, 28 mai 2009
Povestea Maiei spusa de mama
Poate v-ati intrebat: de ce nu a fost scrisa si de mami?
Uite ca am hotarat sa impart cu voi ce am trait din data de 23 feb 2009 noapte pana pe 25 cand am fost externata.
Spre miezul noptii am plecat la spital (cred ca Alex-nu stia pe unde merge ...), pentru ca incepusem sa pierd lichid. Dupa controlul de la camera de garda mi s-a spus ca trebuie sa raman intermata pentru ca urma sa nasc. Tot timpul m-am gandit la cum o sa fie: doare si cu anestezie, cat de tare?!!!, ma gandeam doar la asta si la nimic altceva.
Noaptea aceea, pe care am petrecut-o in sala de nastere, caci acolo am fost delegata sa stau, a fost cumplita. Langa mine era o persoana internata care se vaita atat de tare, de am zis ca o sa "moara"...Asistenta imi spunea ca ar fi bine sa incerc sa dorm ca o sa regret orele nedormite... ce? cum? erau intrebari pe care mi le spuneam in minte; cum sa dorm cand tipa care era langa patul meu mai avea putin si urla de durere....
Bineinteles ca a doua zi dimineata, la prima ora, l-am sunat pe doctor, as putea spune disperata, si i-am spus povestit ce am vazut, ce am auzit, spunadu-i ca mai bine plec acasa. Dragut dr-ul a incercat sa ma linisteasca spunandu-mi ca va fi bine si ca n-am de ce sa imi fac griji pentru ca sunt pe maini bune.
In fine, am incercat sa ma imbarbatez singura si mi-am spus ca o sa treaca. Asa a si fost; am nascut foarte repede si nu m-a durut aproape deloc. Bineinteles am nascut cu peridurala :)
De Dragobete, la ora 14.00, s-a nascut Maia. Inca nu am povestit nimic de sentimentul matern. Ce am simtit in acele momente? Sincer, nu mare lucru; atunci ma gandeam doar la mine si atat, nici cand am vazut-o pe Maia nu am tresarit de emotie sau sa incep sa plang asa cum am mai auzit ...la alte mamici. Ma intrebam oare nu o sa-mi iubesc copilul??? Raspunsul l-am gasit tot in sufletul meu, a doua zi dimineata, adica pe 25 februarie la ora 6.00. Cand am vazut-o pentru a doua oara, sentimentul trait a fost foarte intens. De cum am intrat in sala cu multi bebei si fara sa stiu unde este, m-am oprit direct in dreptul ei. Nu stiu cum, dar asa a fost, cred ca e feelingul de mama. De atunci totul este minunat si frumos...ea este cel mai de pret si frumos cadou primit de la D-zeu.
P.S. Ii multumesc sotului meu pentru rabdarea si sutele de drumuri pe care le-a facut...
Uite ca am hotarat sa impart cu voi ce am trait din data de 23 feb 2009 noapte pana pe 25 cand am fost externata.
Spre miezul noptii am plecat la spital (cred ca Alex-nu stia pe unde merge ...), pentru ca incepusem sa pierd lichid. Dupa controlul de la camera de garda mi s-a spus ca trebuie sa raman intermata pentru ca urma sa nasc. Tot timpul m-am gandit la cum o sa fie: doare si cu anestezie, cat de tare?!!!, ma gandeam doar la asta si la nimic altceva.
Noaptea aceea, pe care am petrecut-o in sala de nastere, caci acolo am fost delegata sa stau, a fost cumplita. Langa mine era o persoana internata care se vaita atat de tare, de am zis ca o sa "moara"...Asistenta imi spunea ca ar fi bine sa incerc sa dorm ca o sa regret orele nedormite... ce? cum? erau intrebari pe care mi le spuneam in minte; cum sa dorm cand tipa care era langa patul meu mai avea putin si urla de durere....
Bineinteles ca a doua zi dimineata, la prima ora, l-am sunat pe doctor, as putea spune disperata, si i-am spus povestit ce am vazut, ce am auzit, spunadu-i ca mai bine plec acasa. Dragut dr-ul a incercat sa ma linisteasca spunandu-mi ca va fi bine si ca n-am de ce sa imi fac griji pentru ca sunt pe maini bune.
In fine, am incercat sa ma imbarbatez singura si mi-am spus ca o sa treaca. Asa a si fost; am nascut foarte repede si nu m-a durut aproape deloc. Bineinteles am nascut cu peridurala :)
De Dragobete, la ora 14.00, s-a nascut Maia. Inca nu am povestit nimic de sentimentul matern. Ce am simtit in acele momente? Sincer, nu mare lucru; atunci ma gandeam doar la mine si atat, nici cand am vazut-o pe Maia nu am tresarit de emotie sau sa incep sa plang asa cum am mai auzit ...la alte mamici. Ma intrebam oare nu o sa-mi iubesc copilul??? Raspunsul l-am gasit tot in sufletul meu, a doua zi dimineata, adica pe 25 februarie la ora 6.00. Cand am vazut-o pentru a doua oara, sentimentul trait a fost foarte intens. De cum am intrat in sala cu multi bebei si fara sa stiu unde este, m-am oprit direct in dreptul ei. Nu stiu cum, dar asa a fost, cred ca e feelingul de mama. De atunci totul este minunat si frumos...ea este cel mai de pret si frumos cadou primit de la D-zeu.
P.S. Ii multumesc sotului meu pentru rabdarea si sutele de drumuri pe care le-a facut...
miercuri, 27 mai 2009
Missing my baby
Ascult muzica italiana, beau o bere si astept finala Champions League de diseara. Tocmai ce m-am pricopsit dintr-o farmacie cu o steluta magica, dintr-aceia care adoarme bebeii. Magica pentru noi parintii vreau sa zic, pentru ca ne scuteste de o multime de batai de cap atunci cand prichindeii nu vor sa doarma. Anyway, altceva vroiam sa va impartasesc.
Recent am experimentat niste senzatii cu totul noi pentru mine si, sunt convins, ca si pentru Madalina (n.r.-adica daca le-ar trai si ea). Am fost plecat pentru aproape doua zile din tara. Indatoriri de serviciu cum s-ar spune. Si, bineinteles, am lipsit de langa Maia. Sau mai bine zis ea a mi-a lipsit mie. Atat de mult incat acele doua zile mi s-au parut o vesnicie. Nu vreau sa para ca vorbesc in clisee, dar chiar asa a fost. Sunt convins ca ea nici nu si-a dat seama. Noroc cu Mada care a suplinit cu succes si rolul de tata. Si stiti ce mi-a lipsit cel mai mult? Acele mici gesturi pe care le face ea dimineata, mutritele ei, rasul ei magic atunci cand o pup de plecare, parul ei ce miroase a pui abia iesit din gaoace, pielea ei ce miroase a bebe, a inger....ochii ei, pana si plansetul ei mi-a lipsit. Va spun sincer, n-am mai incercat sentimentul asta pana acum.
Ah, si tot la capitoul senzatii noi se incadreaza si shoppingul. Ce Levi's, Beneton, Polo, H&M sau mai stiu eu ce alt brand de toale. Nu tata! Acu ochii mei se invarteau dupa altceva. Ca-n desenele animate cu Tom si Jerry zici ca au dat de jackpot cand se intrezarea la orizont cate-un magazin de copii. A fost unul in Munchen, Vedes, unde am stat cel putin 45 de minute si de unde as fi plecat cu toate jucariile. Acolo organizare, pe grupe de varsta, jucarii educative, ecologice, tot ce iti dorea tie sufletelul. Pana la urma am plecat doar cu trei chestii....colorate si zornaitoare:) Cu siguranta nu le gasesc la noi.
PS: M-am intrebat mereu cum o fi cand voi avea copii. Atunci cand ii auzeam in stanga-n dreapta pe cate unii cand se lamentau ca nu sunt alaturi de odraslele lor. "Ce disperati sunt astia, in loc sa-si traiasca viata, stau si-si pierd timpul gandindu-se la copii". Cam asta era rodul gandirii mele acum 5-6 ani!
Recent am experimentat niste senzatii cu totul noi pentru mine si, sunt convins, ca si pentru Madalina (n.r.-adica daca le-ar trai si ea). Am fost plecat pentru aproape doua zile din tara. Indatoriri de serviciu cum s-ar spune. Si, bineinteles, am lipsit de langa Maia. Sau mai bine zis ea a mi-a lipsit mie. Atat de mult incat acele doua zile mi s-au parut o vesnicie. Nu vreau sa para ca vorbesc in clisee, dar chiar asa a fost. Sunt convins ca ea nici nu si-a dat seama. Noroc cu Mada care a suplinit cu succes si rolul de tata. Si stiti ce mi-a lipsit cel mai mult? Acele mici gesturi pe care le face ea dimineata, mutritele ei, rasul ei magic atunci cand o pup de plecare, parul ei ce miroase a pui abia iesit din gaoace, pielea ei ce miroase a bebe, a inger....ochii ei, pana si plansetul ei mi-a lipsit. Va spun sincer, n-am mai incercat sentimentul asta pana acum.
Ah, si tot la capitoul senzatii noi se incadreaza si shoppingul. Ce Levi's, Beneton, Polo, H&M sau mai stiu eu ce alt brand de toale. Nu tata! Acu ochii mei se invarteau dupa altceva. Ca-n desenele animate cu Tom si Jerry zici ca au dat de jackpot cand se intrezarea la orizont cate-un magazin de copii. A fost unul in Munchen, Vedes, unde am stat cel putin 45 de minute si de unde as fi plecat cu toate jucariile. Acolo organizare, pe grupe de varsta, jucarii educative, ecologice, tot ce iti dorea tie sufletelul. Pana la urma am plecat doar cu trei chestii....colorate si zornaitoare:) Cu siguranta nu le gasesc la noi.
PS: M-am intrebat mereu cum o fi cand voi avea copii. Atunci cand ii auzeam in stanga-n dreapta pe cate unii cand se lamentau ca nu sunt alaturi de odraslele lor. "Ce disperati sunt astia, in loc sa-si traiasca viata, stau si-si pierd timpul gandindu-se la copii". Cam asta era rodul gandirii mele acum 5-6 ani!
marți, 26 mai 2009
Primul nostru premiu
Un alt Targ...cu Talc
Lume, lume...cica sambata, cu o zi inainte de ziua lor, a copiilor nostri (sunt cam egoist nu?) ne vedem sub Carturesti la un altfel de shopping. Apoi, "pentru a aduce un plus de socializare si networking" ne vom intalni la un after party. Ma rog, voi, ca noi mergem acasa sa ne culcam puiul:)
See u there!
miercuri, 20 mai 2009
Ai tras un partz? Bravo tati!
Am rumegat mult pana sa scriu aceste randuri! hmm...o fi moral, etic, e subiect tabu, cine stie...Poate pe un altfel de blog, postarea asta ar fi murit inainte de a se naste. Aici insa nu, ca doar se uita mamici si tatici...
Vine o perioada in viata fiecarui parinte cand ajunge sa se bucure de cele mai simple lucruri. Ce casa, ce masina, ce super salariu sau vacante prin nu stiu ce paradis uitat de lume. Nu tata! De cand s-a nascut Maia, noi am lasat deoparte toate gandurile astea necurate, care oricum erau departe de noi, si ne-am concentrat atentia asupra chestiunilor mult mai simple, care ne sunt la indemana si peste care, uneori, chiar foarte des as putea spune, sarim mult prea usor.
Spre exemplu acum suntem in perioada in care ne bucuram pentru cea mai mica basinica pe care-o trage Aluna, pentru un simplu ragait, dar care pe ea o ajuta enorm, sau pentru orice caca pe care il gasim noaptea sau dimineata in scutece... Fara supozitoare cu glicerina sau alte stimulente. Tot aici se cade sa-i multumim si celui care a inventat "Batista sugarului"!
Asadar Maia ai tras un partz? Bravo tati!
PS: Ironia sortii e ca acum ii incurajezi sa faca toate astea si, peste cativa ani, cand pozezi in familia perfecta la restaurant, te trezesti cu al tau pitic ca trage un ragait sau vreun partz de toata frumusetea, de-ti vine sa intri sub masa de rusine.
Vine o perioada in viata fiecarui parinte cand ajunge sa se bucure de cele mai simple lucruri. Ce casa, ce masina, ce super salariu sau vacante prin nu stiu ce paradis uitat de lume. Nu tata! De cand s-a nascut Maia, noi am lasat deoparte toate gandurile astea necurate, care oricum erau departe de noi, si ne-am concentrat atentia asupra chestiunilor mult mai simple, care ne sunt la indemana si peste care, uneori, chiar foarte des as putea spune, sarim mult prea usor.
Spre exemplu acum suntem in perioada in care ne bucuram pentru cea mai mica basinica pe care-o trage Aluna, pentru un simplu ragait, dar care pe ea o ajuta enorm, sau pentru orice caca pe care il gasim noaptea sau dimineata in scutece... Fara supozitoare cu glicerina sau alte stimulente. Tot aici se cade sa-i multumim si celui care a inventat "Batista sugarului"!
Asadar Maia ai tras un partz? Bravo tati!
PS: Ironia sortii e ca acum ii incurajezi sa faca toate astea si, peste cativa ani, cand pozezi in familia perfecta la restaurant, te trezesti cu al tau pitic ca trage un ragait sau vreun partz de toata frumusetea, de-ti vine sa intri sub masa de rusine.
vineri, 15 mai 2009
Povestea Maiei
"Guri, cred ca mi s-a rupt apa", au fost primele cuvinte pe care le-am auzit aproape de miezul noptii, atunci cand am ajuns acasa de la serviciu. Era luni, 23 februarie. Fusese prima mea zi de munca dupa mini vacanta de aproape o saptamana pe care o petrecusem la Predeal si in imprejurimi alaturi de Mada, insarcinata in 38 de saptamani. "Pai suna-l pe doctor, ce mai astepti", i-am raspuns, cuprins de o stare de neliniste de parca urma sa nasc chiar eu. Oboseala se risipise ca prin farmec, stomacul nu mai ghioraia de foame, iar febra musculara parca nici nu existase.
Aproape 9 luni m-am gandit la asta, am constientizat ca se va intampla odata si odata, dar in momentele acelea zici ca eram picat de pe alta planeta. Noroc cu Madalina care a mai reusit sa ma linisteasca spunandu-mi ca e bine si ca nu o doare nimic. N-a vrut sa-l sune pe dr. In fond de ce sa-l deranjeze pe bietul om la 12 noaptea cand oricum trebuia sa mergem la spital. Asa ca ne-am sunat nasa. In acele momente era cel mai bun punct de reper al nostru. Trecuse cu cateva luni inainte prin experienta aducerii pe lume, astfel ca sfaturile ei erau binevenite. Dupa cum ne gandisem si noi, tot camera de garda a fost rezultatul acelei mini sedinte de brainstorming la miezul noptii.
Nu vreti sa stiti cum am parcurs vreo 12 kilometri, de acasa pana la Giulesti, intr-un timp mai mult decat record. Era aproape 1 noaptea... La spital, doar un paznic pe hol si asistenta de garda in seara aceea, o tanti cu o mutra ce trada o expresie de genul: "De ce ma faceti voi sa-mi pierd timpul la ora asta, cand eu trebuia sa dorm?".
Nu vreti sa stiti cum am parcurs vreo 12 kilometri, de acasa pana la Giulesti, intr-un timp mai mult decat record. Era aproape 1 noaptea... La spital, doar un paznic pe hol si asistenta de garda in seara aceea, o tanti cu o mutra ce trada o expresie de genul: "De ce ma faceti voi sa-mi pierd timpul la ora asta, cand eu trebuia sa dorm?".
"Buna seara, i s-a rupt apa, dupa ce acum cateva zile a inceput sa elimine dopul".
"Stati linistit, nu are cum sa fie apa, e doar dopul, mai are pana naste", si-a dat ea cu parerea. Probabil ca noaptea isi pregatea teza de doctorat, altfel nu-mi explic.
Bineinteles a coborat si doctorul de garda, o doamna doctor mai precis care, pe un ton foarte amabil, m-a rugat sa-i aduc geanta din masina "pentru ca doamna Ionescu are membranele rupte si va naste maine". "Wow! Vine puiul meu pe lume", cam asta gandeam in momentele alea. Eram destul de euforic si ma rugam la Dumnezeu sa fie bine.
Bineinteles a coborat si doctorul de garda, o doamna doctor mai precis care, pe un ton foarte amabil, m-a rugat sa-i aduc geanta din masina "pentru ca doamna Ionescu are membranele rupte si va naste maine". "Wow! Vine puiul meu pe lume", cam asta gandeam in momentele alea. Eram destul de euforic si ma rugam la Dumnezeu sa fie bine.
Madalina era destul de speriata, mai ales ca nu fusese internata nici macar un minut in viata ei. Intre timp venisera intr-un suflet si nasii nostrii, Marius si Claudia, care au apucat si ei s-o inucurajeze pe Mada pret de cateva minute. N-am inchis un ochi in noaptea aia, iar la 8 fara 20 eram la spital. Din cauza cretinilor alora care erau de garda in noaptea aia, pe care am mai "cheltuit" si 50 de lei, drept dovada de buna credinta, si care au internat-o taman in sala de nasteri, unde a auzit tipete, gemete si alte cele, nici Mada nu a putut sa doarma toata noaptea. A cuprins-o teama, astfel ca e de inteles ca l-a rugat pe doctor sa-i faca cezariana. Noroc ca omul a fost cu capul pe umeri, a mutat-o de acolo si a reusit, intr-un final, sa o calmeze. In timpul asta eu am apucat s-o vad pe la 8 fix, mai putin de 5 minute pentru ca n-avea voie sa paraseasca salonul. I-am mai adus de-acasa niste chestii indispensabile in spital, despre care n-are rost sa mentionez acum, cert e ca am uitat ce era mai important: sa iau kit-ul pentru celule stem. Nici macar nu facusem contractul!!! De, Dumnezeu iti da, dar nu iti baga-n traista!!
Si iata-ma din nou incalcand legile, de data aceasta imi fac mea culpa, in drum spre o straduta din sectorul 2 undeva pe langa Kaufland. Noroc ca la sediul firmei lucrurile s-au derulat repede si fara prea mare bataie de cap. Am semnat un contract ca primarul si la ora 10.30 eram inapoi la spital. Intre timp Mada intrase in travaliu provocat (dimineata colul nu era dilatat deloc, practic era inchis) si se afla in sala de nasteri. Am dat buzna de parca eram la mine acasa si i-am dat primei asistente intalnite in cale kitul, cu rugamintea expresa sa aiba grija de sotia mea. In timp ce eram tanar si nelinistit prin fata salii de nastere (apropos-eram singurul tatic caruia i s-a permis accesul acolo, ceilalti fiind nevoiti sa stea la distanta de-un hol de sotiile lor) a venit si domnul doctor, un super tip de sorginte araba, care mi-a spus ca "doamna Ionescu va naste la ora 13" si ca mai bine ma duc acasa sau unde am treaba, pentru ca n-are rost sa astept atata timp la spital. Acum parca-mi vine sa rad, atunci cred ca facusem o fata de s-a speriat si asistenta de mine. "Cum sa-mi las sotia aici domnule doctor?", i-am zis...
Si iata-ma din nou incalcand legile, de data aceasta imi fac mea culpa, in drum spre o straduta din sectorul 2 undeva pe langa Kaufland. Noroc ca la sediul firmei lucrurile s-au derulat repede si fara prea mare bataie de cap. Am semnat un contract ca primarul si la ora 10.30 eram inapoi la spital. Intre timp Mada intrase in travaliu provocat (dimineata colul nu era dilatat deloc, practic era inchis) si se afla in sala de nasteri. Am dat buzna de parca eram la mine acasa si i-am dat primei asistente intalnite in cale kitul, cu rugamintea expresa sa aiba grija de sotia mea. In timp ce eram tanar si nelinistit prin fata salii de nastere (apropos-eram singurul tatic caruia i s-a permis accesul acolo, ceilalti fiind nevoiti sa stea la distanta de-un hol de sotiile lor) a venit si domnul doctor, un super tip de sorginte araba, care mi-a spus ca "doamna Ionescu va naste la ora 13" si ca mai bine ma duc acasa sau unde am treaba, pentru ca n-are rost sa astept atata timp la spital. Acum parca-mi vine sa rad, atunci cred ca facusem o fata de s-a speriat si asistenta de mine. "Cum sa-mi las sotia aici domnule doctor?", i-am zis...
Mai tarziu, dupa cateva zile, cand ne impartaseam acasa fiecare in viziune proprie trairile nasterii Maiei, Mada mi-a povestit ca doctorului nu-i venea sa creada cat de nelinistit poate sa fie sotul ei. Pai normal frate ca sunt nelinstit ca doar e prima oara cand devin parinte, iar sistemul nostru medical e mai mult decat discutabil!
Si uite asa am ajuns s-o cunosc si pe moasa Madalinei, asistenta Mariana, o super fata, care a stat cu ea non-stop pana sa apuc sa-i dau eu atentia cuvenita. M-a asigurat ca in jur de 14.00 trebuie sa nasca si ca nu vor fi probleme (a nascut cu peridurala-btw). Cred ca m-am uitat la ceas de-o suta de mii de ori in zecile-alea de minute si, cu cat ma apropiam de momentul culminant, cu atat imi batea inima mai nebuneste. Ce ma intriga era faptul ca nu auzeam niciun scrasnet, niciun tipat, nicio injuratura din sala de nasteri. Da, nu radeti, am auzit odata, o gravida care se descarca injurand....la Caritas.
Si uite asa am ajuns s-o cunosc si pe moasa Madalinei, asistenta Mariana, o super fata, care a stat cu ea non-stop pana sa apuc sa-i dau eu atentia cuvenita. M-a asigurat ca in jur de 14.00 trebuie sa nasca si ca nu vor fi probleme (a nascut cu peridurala-btw). Cred ca m-am uitat la ceas de-o suta de mii de ori in zecile-alea de minute si, cu cat ma apropiam de momentul culminant, cu atat imi batea inima mai nebuneste. Ce ma intriga era faptul ca nu auzeam niciun scrasnet, niciun tipat, nicio injuratura din sala de nasteri. Da, nu radeti, am auzit odata, o gravida care se descarca injurand....la Caritas.
La fara un sfert, cum stateam eu asa cu ochii pe usa si pe oricine iesea din sala, ma pomenesc cu o alta asistenta care ma felicita pentru baietelul meu de 3 kile si 300 de grame. Pentru o fractiune de secunda n-am realizat si am ramas perplex cu ochii scosi din orbita:) Apoi i-am replicat femeii ca eu voi fi tata de fetita, si ca sotia mea ar trebui sa nasca pe la 14.00. Doamna a inteles confuzia, dupa care tot a tinut sa ma felicite. A fost prima persoana care mi-a urat sanatate si felicitari pentru Maia (multumim doamna asistenta!!!)
Ma credeti sau nu, la fix 14.00 am auzit un "woaaaaaaa" prelungit si am stiut ca s-a nascut Maia. Pe Mada n-am simtit-o deloc, in schimb am stiut ca fetita mea a ajuns pe lume....imi venea sa urlu de fericire, tremuram tot de emotie si tot ce vroiam era sa stiu daca ele doua sunt bine. Si bineinteles sa ma pot bucura si eu cu cineva. Eram singur:( Parca totusi imi amintesc ca m-am bucurat alaturi de un alt tatic si, bineinteles, m-am pus pe dat telefoane sa ma laud:)
Ma credeti sau nu, la fix 14.00 am auzit un "woaaaaaaa" prelungit si am stiut ca s-a nascut Maia. Pe Mada n-am simtit-o deloc, in schimb am stiut ca fetita mea a ajuns pe lume....imi venea sa urlu de fericire, tremuram tot de emotie si tot ce vroiam era sa stiu daca ele doua sunt bine. Si bineinteles sa ma pot bucura si eu cu cineva. Eram singur:( Parca totusi imi amintesc ca m-am bucurat alaturi de un alt tatic si, bineinteles, m-am pus pe dat telefoane sa ma laud:)
(acum, dupa ce am trecut prin asta, mi se pare chiar penibila, o stupizenie, vorba din popor cum ca te imbeti de fericire- nu, va spun eu, nu te imbeti cel putin nu la propriu, cu alcool, pentru ca ajungi acasa frant de oboseala, cu gandul la ELE, si la faptul ca va despart cateva ore in care tu e musai sa recuperezi ca sa nu fii un zombi ambulant a doua zi).
Au mai trecut cateva minute, nu stiu cate, si "Aluna", caci asa au botezat-o asistentele, si-a vazut prima oara tatal. La putin timp din sala a iesit si Mada, destul de slabita, dar foarte ok din punct de vedere fizic.
Dupa cantarul oficial, Aluna, o mogaldeata de 2.450 de grame si 51 de cm lungime, a primit la scorul Apgar nota 10....Orice alt cuvant e de prisos!
Dupa cantarul oficial, Aluna, o mogaldeata de 2.450 de grame si 51 de cm lungime, a primit la scorul Apgar nota 10....Orice alt cuvant e de prisos!
joi, 14 mai 2009
miercuri, 13 mai 2009
Vand bilete la Depeche!
Mai ca-mi vine sa urlu! e ora 18.10 si tocmai am aflat ca Dave Gahan pleaca in SUA sa se faca bine lasand in urma Romania si miile de fani care-l asteptau in Parcul Izvor. Nu aveam bilete marturisesc...dar asta nu inseamna ca nu pot suferi in tacere alaturi de colegii mei de sectie, depesari declarati...
Pacat, mare pacat!
UPDATE: Se pare ca am avut dreptate..( e oficial, mai multe cititi aici.
Pacat, mare pacat!
UPDATE: Se pare ca am avut dreptate..( e oficial, mai multe cititi aici.
marți, 12 mai 2009
luni, 11 mai 2009
Party outdoor in imagini
Asa cum v-am promis, iata un scurt rezumat al petrecerii celor 26 de ani ai mei. In poze.
David si iepurele- ghici care din ei era mai obosit dupa vreo doua ore?
"Salut, mie mi se zice Nasul, dar de fapt ma cheama Luca. Tu cum te numesti?", i-a soptit cel mai frumos pitic de pe meleagurile noastre. "Hai noroc. Eu am nume de rege, lumea imi zice David", i-a raspuns roscovanul.
Totul a inceput cu intalnirea dintre Maia si David, care au facut cunostinta de cum s-au vazut.
David, ca un adevarat cavaler, i-a pupat manuta Maiei. Pacat ca n-am poza, a fost prea rapid pustiu` :(
David si iepurele- ghici care din ei era mai obosit dupa vreo doua ore?
"Salut, mie mi se zice Nasul, dar de fapt ma cheama Luca. Tu cum te numesti?", i-a soptit cel mai frumos pitic de pe meleagurile noastre. "Hai noroc. Eu am nume de rege, lumea imi zice David", i-a raspuns roscovanul.
Din motive bine intemeiate, Maia nu a putu fi prezenta la intalnirea dintre cei doi barbatei. (Isi facea somnul de frumusete)
Abonați-vă la:
Postări (Atom)
